POVESTEA MEA
Cum am ajuns în ring
În ’96, am intrat prima oară în ring. Nu știam mare lucru, doar că vreau să dau tot. M-am legitimat la Steaua și de acolo a început nebunia. Între ’96 și 2003 am avut 180 de meciuri. N-am fost invincibil, dar 168 le-am câștigat. În ’99 am luat primul titlu național, apoi încă trei la rând. N-a fost ușor niciodată, dar fiecare lovitură primită m-a învățat ceva. Acolo m-am format, cu pumni, nu cu vorbe.
Luptele grele încep aici
2004 a fost anul în care am intrat pe bune în lumea grea – boxul profesionist. Fără cască, fără menajamente. 40 de meciuri, 16 victorii, și niciuna ușor câștigată. În 2017, după ani de urcat și coborât, am luat titlul național la semimijlocie. N-a fost doar un trofeu, a fost dovada că tot ce-am sacrificat – timpul, sănătatea, viața personală – nu s-a dus degeaba.
Colțul meu de ring
Tot în 2004 am început, fără să vreau, să antrenez. Un coleg avea nevoie de un sfat, și-am zis „hai că-l ajut”. N-am știut atunci că mă apuc de o treabă care o să mă prindă la fel de tare ca boxul. E altceva să vezi cum un sportiv prinde curaj, cum devine mai bun sub ochii tăi. Azi, sala e a doua mea casă, iar antrenoratul nu e job – e misiune. Sau poate chiar ultima mea luptă.
